Ce ar trebui să fac diferit?

“Ce ar trebui să fac diferit? Ce ar trebui să fac altfel?” Auzim asta deseori. “Ce ar trebui să fac diferit acum?” O să o rog pe Linda, care e ocupată cu scrisul, să meargă în sală şi să întrebe. Ce credeţi că ar trebui să faceţi diferit ca să fie puţin mai uşor, mai plin de bucurie, ca să vă daţi voie cu adevărat să fiţi avantajaţi de lucruri precum energiile care vin? Ce ar trebui să faceţi diferit? Te rog să te ridici, da.

CAROLYN: E nevoie ca doar să eliberez.

ADAMUS: Ce anume?

CAROLYN: Tot ce am, ştii, ceea ce am crezut că este important în viaţa mea, toate lucrurile de care, ştii, am ţinut, încercând să fac totul perfect. Doar încercam să… am ratat să fiu cine sunt cu adevărat, deoarece cred că trebuie să am toate aceste lucruri.

ADAMUS: Şi de ce nu eliberezi pur şi simplu?

CAROLYN: Nu ştiu! Nu ştiu.

ADAMUS: Atunci e evident că te bucuri de toate astea?

CAROLYN: Nu!

ADAMUS: Nu?

CAROLYN: Nu, nu prea mult.

ADAMUS: Nu, dar ele tot sunt acolo.

CAROLYN: Da.

ADAMUS: Aşa că există în ele ceva de care te bucuri. Ceva din ele de care tu…

CAROLYN: Ceva de care mă ţin.

ADAMUS: … încă te ţii. Servesc unui scop, altminteri ar fi dispărut.

CAROLYN: Da.

ADAMUS: Da.

CAROLYN: Aşa că pur şi simplu trebuie să fac asta, nu-i aşa?

ADAMUS: Ei bine, doar realizează ce sunt acele lucruri, de ce încă te mai bucuri că faci ceea ce trebuie, că urmezi regulile, că faci lucruri pentru alţii.

CAROLYN: Poate că pun prea mult accent pe ceea ce ar putea gândi ceilalţi.

ADAMUS: Da, bun. Şi când o să eliberezi asta?

CAROLYN: Atunci voi putea fi eu.

ADAMUS: Da, iar ei…

CAROLYN: Şi o să eliberez tot.

ADAMUS: …or să râdă de tine, dar deja o fac, aşa că nu contează. (râsete) Da.

CAROLYN: Nu râdeţi şi voi de mine! (râsete)

ADAMUS: Bun, deci ce este? Vorbim despre „Ce ar trebui să fac diferit?” Ce ar trebui să faci diferit?

JOYCE: Doar să eliberez obiceiurile vechi.

ADAMUS: Da, precum…?

JOYCE: Toate lucrurile pe care e nevoie să le faci.

ADAMUS: Numeşte unul.

JOYCE: Oh, păstrarea curăţeniei. Acel gen de lucruri, rutina zilnică.

ADAMUS: Da. Şi de ce există toate acestea?

JOYCE: Am fost foarte bine educată.

ADAMUS: Da. Ceea ce aud acum se referă mai mult la eliberarea unor detalii umane, a programării, a condiţionării pe care o aveţi ca să faceţi anumite lucruri. Acele lucruri vă ţin pe loc.

JOYCE: Aşa e, te împovărează.

ADAMUS: Te împovărează.

JOYCE: Am observat asta în ultimul timp.

ADAMUS: Şi petreceţi mult timp – nu doar tu, ci voi toţi – petreceţi enorm de mult timp doar lucrând la micile detalii ale vieţii. La detaliile vieţii, dar în cele din urmă nu e nevoie. Eu am o teorie. Cred că uneori faceţi asta pentru că este o distragere. Uneori faceţi asta pentru că voi credeţi că dacă renunţaţi o să dispăreţi de pe planetă. Cu alte cuvinte, e ceva care vă face să staţi aici.

JOYCE: Ei bine, conştiinţa de masă ne bagă mult în asta.

ADAMUS: Şi conştiinţa de masă, absolut, însă voi toţi ajungeţi la punctul în care nu vă mai pasă aşa de mult de conştiinţa de masă. Acesta e un lucru bun. Este un lucru bun. Mai departe. Ce ar trebui să faceţi diferit?

EDITH: Ar trebui să angajez o menajeră. (multe râsete, câteva aplauze)

ADAMUS: Ajută-mă să înţeleg. Vrei ca cineva să-ţi cureţe gunoiul?

EDITH: Exact.

ADAMUS: Bun, bun. Bun. Ai plăti-o bine?

EDITH: Da.

ADAMUS: Bun. Ai trata-o bine?

EDITH: Da.

ADAMUS: Bun, bun. De ce nu ai făcut asta până acum?

EDITH: Sunt săracă.

ADAMUS: Eşti ce?

EDITH: E nevoie să-mi aduc abundenţa, dă-mi voie să reformulez.

ADAMUS: Nu, nu e nevoie să o aduci. Este deja aici.

EDITH: Atunci trebuie să o dezgrop. (râsete)

ADAMUS: E nevoie ca doar să realizezi că este deja aici. Da. E nevoie să realizezi că de fapt nu e nevoie să faci nimic – asta duce la un exerciţiu prin care vom trece în curând – e nevoie să înţelegi asta. Nu poţi aduce abundenţa prin dorinţă. Nu poţi gândi… nu-ţi poţi gândi calea până la abundenţă. Este deja acolo, dragă Edith. Când o să fii conştientă de ea?

EDITH: Bine spus.

ADAMUS: Când o să…

EDITH: Poţi să-mi arăţi unde? (râsete)

ADAMUS: Mai târziu, draga mea. E vorba despre a o realiza, iar acesta este un punct de bază metafizic, spiritual, psihologic. Deja aveţi totul în voi, ambele părţi ale dualităţii. Aveţi abundenţa, lipsa abundenţei. Deja este acolo. Pentru un motiv anume, voi alegeţi lipsa. Da, dar la un punct anume vă veţi plictisi şi doar veţi trece dincolo de ea. Absolut.

Abundenţa este mai naturală decât lipsa abundenţei. Absolut. Bun. Abundenţa – vă privesc direct în ochi – abundenţa este direct proporţională cu dorinţa voastră de a trăi. Uau. Direct proporţională cu dorinţa voastră de a trăi. Nu ar trebui să fie un mister că atât de mulţi dintre voi au probleme cu abundenţa. De ce? Nu sunteţi siguri dacă vreţi să fiţi aici. O să trecem şi la asta într-un moment.

Decideţi că vreţi cu adevărat să fiţi aici, decideţi că vreţi să fiţi, iar dintr-o dată sunteţi în abundenţă. Toate energiile vin rapid. Energiile vă servesc literalmente acum. dacă nu sunteţi siguri dacă vreţi să fiţi pe această planetă, încă mai staţi pe gard, aşteptaţi să vină o adiere ca să vă împingă într-o parte sau în alta, iar apoi puteţi da vina pe adiere, nu vă asumaţi responsabilitatea – acesta este nivelul de energia care va veni să vă susţină. Nu prea multă, doar suficientă ca să supravieţuiţi. Doar cât să trăiţi, doar cât să răzbiţi. Aici vă aflaţi mulţi dintre voi. Nu e din cauză că nu aţi priceput abundenţa, ci din cauză că nu aţi ales dacă vreţi să fiţi aici sau nu! (îl scutură pe Joe) Nu mă iau de nimeni anume. (râsete)

S-ar putea spune că e vorba despre angajamentul vostru faţă de voi înşivă pentru a fi aici, fără „însă”, „dar”, „dacă”. Nu – asta e preferata mea –“Dacă o să câştig la loto, o să vreau să fiu aici. O să vreau să rămân”. Nu, nu, nu. Nu merge aşa. Alegeţi să staţi; câştigaţi apoi la loto, vedeți voi. Aşa este… abundenţa este chiar simplă. E foarte simplă. Are legătură cu bucuria vieţii. Da. Bun. Ce alte lucruri aţi vrea să faceţi diferit acum?

LUCIA: Cred că ar trebui să am cu adevărat încredere, cu adevărat să am încredere în mine. În mine.

ADAMUS: Da, dar de ce nu este aşa?

LUCIA: Am suişuri şi coborâşuri. Atunci când am cu adevărat încredere în mine, pot să văd cu adevărat cum lucrează energia şi cum s-au schimbat lucrurile.

ADAMUS: De ce o fiinţă… (o ridică de pe scaun, apoi privesc în cameră) De ce o fiinţă nu ar avea încredere în sine?

LUCIA: Ei bine, deoarece… (râde) Te face să fii responsabil şi este responsabilitatea adevărată.

ADAMUS: Nu-i aşa că e intimidant? Groaznic. (râde) Pentru că… o să răspund eu în locul tău.

LUCIA: Da.

ADAMUS: Pentru că aţi avut situaţii care par a fi mers prost.

LUCIA: Da.

ADAMUS: Aţi făcut lucruri în legătură cu care vă judecaţi că v-aţi fi descurcat prost, că aţi fi greşit. V-aţi deschis în trecut, aţi gândit că vă veţi deschide şi că doar o să vă exprimaţi, dar dintr-odată ce s-a întâmplat? (cineva spune: “Ne-au tăiat capul”) Da, vi s-a tăiat capul. Exact ori aţi fost arşi sau altceva. Aceste amintiri vechi încă sunt acolo, dar este timpul să le eliberaţi. Cu adevărat, este timpul, deoarece în cele din urmă e vorba doar despre încrederea în sine.

LUCIA: Da.

ADAMUS: Da, iar când veţi face asta lucrurile se vor schimba. Oh, alţi oameni vor reacţiona. Mulţi oameni vă vor spune că aţi devenit aroganţi, aţi devenit plini de voi înşivă, iar atunci respiraţi adânc şi arătaţi-le tricoul. (râsete) Spuneţi-le: “Da, ai dreptate”. Bun. Ce altceva?

LUCIA: Trebuie să le arăt tricoul? (râde)

ADAMUS: Da, da.

LUCIA: În faţa camerelor.

ADAMUS: Da. Bun. Ce altceva?

LINDA: Uite ce pui o fată italiancă drăguţă să facă! Mm hmm. Mm hmm.

ADAMUS: Sunt mândru.

LINDA: Nu, eu vorbeam despre tricou.

ADAMUS: Da.

CAROLE: Trăieşte-ţi lista de dorinţe.

ADAMUS: Trăieşte-ţi lista de dorinţe.

CAROLE: Da.

ADAMUS: Ce este o listă de dorinţe?

CAROLE: Lucrurile pe care ai vrut mereu să le faci.

ADAMUS: Da.

CAROLE: Lucrurile pe care mereu ai vrut să le faci, care sunt amuzante.

ADAMUS: Bun. Ce vrei să faci?

CAROLE: Să călătoresc, să călătoresc.

ADAMUS: Să călătoreşti. Bun, bun. Unde? (cineva şopteşte: “Franţa”)

CAROLE: Egipt! (râsete)

ADAMUS: După Franţa, mergi în Egipt.

CAROLE: După Franţa! Ok.

ADAMUS: Bun, atunci fă asta.

CAROLE: Hm.

ADAMUS: De ce eziţi?

CAROLE: Abundenţa

ADAMUS: Ohh! Ohh! Ohh! Daţi-mi o găleată în care să vomit. (câteva râsete)

CAROLE: Abundenţa.

ADAMUS: Vezi ce se petrece?

CAROLE: Mm hmm.

ADAMUS: Acum visai că mergi în Egipt, că o să călătoreşti – iar asta e grozav –, că te duci în Egipt şi o să fie, oh, o experienţă uluitoare. Du-te! Când am spus asta, imediat te-ai tras înapoi. Ce s-a petrecut? Ei, a început să intre mintea.

CAROLE: Aşa e.

ADAMUS: O să discutăm despre asta azi. Apoi vine frica, e ca şi cum… trebuie să mă sprijin de cineva (se sprijină de Linda) – merit? Merit?

CAROLE: Merit?

ADAMUS: Am banii?

CAROLE: Aşa e.

ADAMUS: Aşa e. Ooh, poate că va fi aşa de diferit şi de straniu că nu mă voi putea descurca cu asta.

CAROLE: E adevărat. (râde)

ADAMUS: Da, da, da. Dar dacă se prăbuşeşte avionul?

CAROLE: Oh, pentru asta nu-mi fac griji. (râde)

ADAMUS: Oh, ar trebui! Asta e ceea ce… (multe râsete) Toate astea te fac să te retragi. De ce?! Mergi în Egipt! Du-te în Egipt. Bucură-te. Absolut. Ia-ţi spiritul cu tine. Ia-ţi aspectele. Vei descoperi că unele sunt deja acolo. Au ajuns acolo înaintea ta.

CAROLE: O să intru în datorii.

ADAMUS: De ce? De ce să intri în datorii?

CAROLE: Încă nu am abundenţa.

ADAMUS: Ba da, o ai! Da, este chiar acolo. Vedeţi ce nebunie este? Ştiţi, voi aţi ales ascensiunea şi iluminarea. Tot ce este în viaţa voastră se focalizează pe asta, vrea să o susţină, vrea să vină. Şi totuşi există şi partea umană… (cineva strănută) L-ai zbura pe Iisus de pe cruce cu strănutul ăla. (multe râsete)

Oh, dintr-o dată s-a trezit Cauldre! S-a întors! Vezi, Cauldre? Faci un pas înapoi şi vezi ce se petrece?! Totul lucrează pentru iluminare şi la partea din iluminare care este lista de dorinţe, lucrurile pe care mereu aţi dorit să le faceţi, dar dintr-o dată buuum! Dintr-o dată: “Eu nu am abundenţă”. Ba da, aveţi. Absolut, aşa faceţi. Bucurie în viaţă. Asta e abundenţa, dorinţa plină de pasiune de a trăi, de a spune: “La naiba! O să mă duc în Egipt!” Uluitor. Dintr-o dată abundenţa este acolo, deoarece răspunde pasiunii, alegerii, bucuriei de a trăi.

Dacă staţi pe scaun în fiecare zi şi vă întrebaţi ce să faceţi, vă faceţi griji despre cum este iluminarea, vă întrebaţi cum o să plătiţi facturile ca să supravieţuiţi în restul vieţii voastre, exact aşa va veni energia şi vă va susţine literalmente, atât de frumos, pentru că voi spuneţi: “Nu ştiu ce să fac”. Exact asta veţi primi: mulţi de „nu ştiu”.

Este o abundenţă, aşa cum v-ar spune Aandrah. Veţi obţine o abundenţă de nimic! (râsete) Primiţi o abundenţă de “Hai să stăm aici şi să ne gândim la asta”, o abundenţă de “Am o listă de dorinţe, dar nu o să fiu în stare să o manifest”. Oh! Cu abundenţă, în mod uimitor, faceţi exact ceea ce alegeţi.

Aşa că atunci când renunţaţi, ca să spun aşa, când treceţi de minte, când vă bucuraţi de faptul că sunteţi aici, că o să fiţi iluminaţi, când vă bucuraţi de faptul că este o experienţă uimitoare să fii om şi chiar mult, să fii un om iluminat, atunci energiile încep să vină. Energiile ce vin în circa o săptămână, în loc să vă dărâme, vă vor ridica. Da.

CAROLE: Ok, bună idee.

ADAMUS: Da, o idee grozavă. Nu doar o idee bună, ci una fenomenală! O idee simplă.

CAROLE: Aşa e.

ADAMUS: Bun, mulţumesc.

CAROLE: Mersi.

ADAMUS: Bine faci. Ar trebui să ţin discursuri motivaţionale. (râsete) Ajunge cu lucrarea spirituală.

LINDA: Ţii discursuri motivaţionale.

ADAMUS: Mai departe. Ce ar trebui să faceţi diferit? Ce ar trebui să faceţi diferit?

PETE: Aş spune că nu aş face nimic.

ADAMUS: Că nu ai face.

PETE: Nu aş face.

ADAMUS: Bun.

PETE: Ceea ce vreau să spun cu asta este că am un plan pentru ascensiune, pentru iluminarea mea şi renunţ la el.

ADAMUS: Bun!

PETE: Şi realmente… există unul exterior care e mai bun decât al meu, iar el vine când renunţ la idiosincraziile mele.

ADAMUS: Da.

PETE: Da.

ADAMUS: Exact. Din nou, Pete, exact pe asta ne focalizăm azi. Nu mai e vorba despre a face. O să facem un exerciţiu de trecere dincolo de asta. Bun. Grozav, următorul.

ALIYAH (un copil): Eu aş vrea să merg în Japonia.

ADAMUS: Sigur. De ce în Japonia?

ALIYAH: Pentru că acolo e fratele meu.

ADAMUS: Ahh, e un motiv bun. Când ai vrea să mergi?

ALIYAH: Azi. (râsete)

ADAMUS: Asta e bine. E bine. Şi ce vrei să faci în Japonia? E o ţară frumoasă.

ALIYAH: Să dorm. (râsete)

ADAMUS: Ca Shaumbra! (râsete) Se duc spre iluminare. Se duc spre somn. (râde) Bun. Mulţumesc. Mulţumesc. Încă vreo câţiva.

PAULA: Vreau să revin puţin la problema încrederii.

ADAMUS: Bun.

PAULA: Mă plasez în afară. Oricând ajung la acel punct, am fantezia cum că mi se taie capul.

ADAMUS: Da.

PAULA: Ok. Din nou…

ADAMUS: O fantezie?

PAULA: Ei bine, da! Vreau să spun, din nou, că mă plasez pe mine în afară. Este acolo, e ceva tangibil şi e un fel de… este un zid şi sunt sigură că nu sunt singură.

ADAMUS: Da.

PAULA: Ce e de făcut?

ADAMUS: Ce e de făcut? Ei bine, respiri adânc și realizezi că iluminarea, împlinirea, este cel mai important lucru. Poţi să revii oricând în altă viaţă cu alt cap. (râsete)

PAULA: Ştii, când ai spus asta am ştiut că trebuie să aibă legătură cu ceva din trecutul meu.

ADAMUS: Oh, absolut. Absolut.

PAULA: Niciodată nu am făcut legătura dintre aceste lucruri.

ADAMUS: Absolut. Tu şi alţi Shaumbra aţi experimentat arderea pe rug, tăierea capului, tortura, tăierea limbii – mereu am detestat asta, tăierea limbii –, tot felul de torturi, aşa că atunci când…

SART: Da!

ADAMUS: Ah, asta s-a întâmplat cu mulţi de aici. Când începi să te deschizi, să devii tu, sigur că apare frica. Ce este? Ce este?

LINDA: Un aspect.

ADAMUS: Este un aspect. Ce faci cu aspectele?

PAULA: Le inviţi şi le iubeşti, la chemi la petrecere şi apoi îşi pot vedea de treaba lor.

ADAMUS: Exact. Le întâmpini înapoi acasă. Ai creat acum un spaţiu sigur în realitatea ta pentru ele. Au nevoie să simtă că sunt binevenite înapoi, cu sau fără cap.

PAULA: Ok.

ADAMUS: Bun. Mulţumesc.

PAULA: Mulţumesc.

ADAMUS: Da.

STEPHANIE: Cred… ei bine, ştiu: sănătatea.

ADAMUS: Sănătatea. Ce-i cu ea?

STEPHANIE: Eu o vreau, dar din unele motive prefer drama în creaţiile mele.

ADAMUS: Da. Din nou, de ce este aşa? De ce apare problema de sănătate, pentru oricine, de fapt, acum?

STEPHANIE: Oh, ca să trăieşti pe deplin. Vreau să spun că e ca şi cum…

ADAMUS: Dar de ce este acolo – de ce era acolo – acea problemă de sănătate, de la bun început?

STEPHANIE: De ce a apărut?

ADAMUS: Da.

STEPHANIE: Ei bine, e întrebarea de punctaj maxim.

ADAMUS: Din cauza naturii? Doar pentru că trăieşti într-un corp fizic ai aceste probleme de sănătate?

STEPHANIE: Nu ştiu. Vreau să spun că am avut cancer de patru ori.

ADAMUS: Da, de prea multe ori. Prea multe.

STEPHANIE: Pare că e ceva mai mult decât…

ADAMUS: Decât că ai fi doar…

STEPHANIE: O întâmplare.

ADAMUS: … ghinionistă din punct de vedere statistic.

STEPHANIE: Da.

ADAMUS: Da, da. Ce se petrece când apare problema de sănătate? Destul de simplu, da. (David spune: “Iubirea de sine”)

STEPHANIE: Iubirea de sine.

ADAMUS: Da. (cineva spune: “E o scuză ca să nu trăieşti”) O scuză ca să nu trăieşti.

STEPHANIE: Aşa e.

ADAMUS: Pot să fiu foarte îndrăzneţ şi direct cu tine?

STEPHANIE: Absolut.

ADAMUS: Sigur?

STEPHANIE: Da.

ADAMUS: De trei ori întreb – cu adevărat?

STEPHANIE: Da, cu adevărat, cu adevărat.

ADAMUS: Ok, bun. Atenţie.

STEPHANIE: Da.

ADAMUS: Atenţie, multă atenţie. Nu te judeca. Nu este rău. Toți aţi făcut asta înainte, dar tu obţii astfel multă atenţie pe care nu o aveai înainte, atenţie pe care mereu o ofereai altora, dar pe care nu o primeai niciodată. Dintr-o dată ai o problemă de sănătate şi primeşti multă atenţie. Este hrănire energetică – nu una rea –, dar priveşte la ceea ce face. În cele din urmă vei obţine atenţia din partea ta, dar prin ce durere şi suferinţă trebuie să treci ca să ajungi acolo. Nu meriţi asta. În general cancerul are legătură cu ura, cu energiile urii, în special ale urii de sine. Tu preiei asta şi va continua să revină până când te vei iubi pe tine implicit, necondiţionat, şi vei înceta să mai obţii atenţie din partea oamenilor din jur. Atenţia poate veni de la un doctor, de la Shaumbra, de la oamenii care acum spun: “Oh, ce rău îmi pare pentru ea, a avut cancer!”

STEPHANIE: Ei bine, cred că parte din asta vine din faptul că tata era medic şi era părintele care mereu dispărea.

ADAMUS: Da.

STEPHANIE: Asta a fost când… prima dată am avut cancer la 19 ani şi am simțit că e un mod de a încerca să-l aduc  înapoi.

ADAMUS: Exact. Exact. Foarte atentă. Foarte atentă, dar nu merită.

STEPHANIE: Nu.

ADAMUS: Nu este. E un iad.

STEPHANIE: Oh, aşa e.

ADAMUS: Este un iad. Este obositor şi nu te poţi bucura de viaţă când ai aşa ceva. Respiraţie profundă şi atenţie pentru tine. Deconectează-te de ceea ce primeşti de la altcineva. Refuză. Ei nu oferă neapărat conştient, dar oferă ceva. Spune nu. Vei obţine asta de la tine. Există lucrul numit sufletul tău, divinitatea ta, sinele tău, care vrea să-ţi ofere acea iubire, acea atenţie. Nu ai nevoie de ea din altă parte. Este chiar aici. Mai mult decât orice, chiar o meriţi. Ai trecut prin destule până acum.

STEPHANIE: Mm hmm.

ADAMUS: Respiră adânc. Dacă ai probleme cu respiraţia, te rog să vorbeşti cu  Aandrah.

STEPHANIE: Aşa o să fac.

ADAMUS: Intră în corp. E înfricoşător pentru cineva care a avut cancer să revină în corp. E înfricoşător, deoarece corpul este teoretic ceea ce credeţi voi că vă trădează. Cum puteţi să aveţi încredere în voi când corpul vă trădează? Sunt probleme complexe, dar se reduc la a obţine acea atenţie, acea iubire de la tine. „De la tine” înseamnă spiritul tău, sufletul tău, divinitatea ta. Ea vrea cu adevărat să-ţi ofere iubirea. Bun, mulţumesc.

STEPHANIE: Mulţumesc.

LULU: Să nu mă implic în poveştile altora, în dramele lor.

ADAMUS: Drama. Poveştile. Da.

LULU: Să le văd şi să le ignor.

ADAMUS: Da, dar cum faci asta? Cum le-ai spune altora? Este foarte seducător să te implici în poveştile altora. E minunat frumos şi de seducător, este… ştii că intrarea în aceste lucruri este ceva greşit, dar se simte a fi destul de bine.

LULU: Ştiu. Ceea ce am făcut eu a fost să intru în interiorul meu şi să spun: „Nu sunt interesată”.

ADAMUS: Sună de parcă nu ai compasiune.

LULU: Nu mă interesează poveştile lor. Adică vreau să spun că…

ADAMUS: Oh, sună egoist.

LULU: Bine, dar eu chiar nu sunt interesată! (râde) Îmi pare rău!

ADAMUS: Bun, bun.

LULU: Pentru că atunci mă implică pe mine, iar dacă mă implic devin emoţională şi nu am nevoie de aşa ceva.

ADAMUS: Şi te distrage de la tine.

LULU: Da.

ADAMUS: Ridic subiectul acum pentru că oamenii or să vă spună că dacă nu vă implicaţi în gunoiul lor sunteţi egoişti, indiferenţi, insensibili. Oh, or să dea vina pe mine. Ha! Nu-mi pasă, pentru că nu-mi pasă. Or să dea vina pe secta în care aţi intrat şi pe toate aceste lucruri, pentru că se hrănesc. Vor să vă implicaţi în dramă.

Drama de unul singur este  foarte, foarte plictisitoare, aşa că aveţi tendinţa de a vă aduna cu alţii. Alţii vă vor implica şi, în special acum, când radiaţi aşa cum o faceţi, când aveţi un nivel înalt de energie, un nivel înalt de conştienţă, e grozav dacă puteţi fi implicaţi în dramă. Ştiţi, e precum a avea în piesă un actor cu adevărat expresiv. Vreţi să joace în piesa voastră. Ei i-ar vrea pe Shaumbra în piesa lor, dar nu e nevoie de aşa ceva.

LULU: Nu. Copiii mei ştiu, le spun asta tot timpul: „Nu-mi pasă”.

ADAMUS: Da. Da. Bun.

LULU: Iar ei spun „Ce?”. Îmi pare rău, nu-mi pasă.

ADAMUS: Da. Tu ai creat asta, descurcă-te cu ea.

LULU: Şi astfel ei iau lucrurile în uşor.

ADAMUS: Bun.

LULU: Îşi spun: “Ok, aşa e mama”.

ADAMUS: Da. Dar asta înseamnă şi a-i face să-şi asume responsabilitatea pentru  ceea ce fac, iar ei îşi vor înţelege şi respecta şi domeniul tău suveran.

LULU: Da.

ADAMUS: Bun.

Sursa